Traducere de Octavian Cocoş
Ca să scape de jugul ce-l apasă ar prefera să se transforme în piatră.
De-ar fi venit lumina lângă mine,
ce ochii mi-i orbeşte avântată,
ca Dafne în Tesalia odată,
mă transformam şi eu de tot, vezi bine.
Însă ca ea nu poate fi oricine
aşa că eu (n-am inima speriată)
aş vrea o piatră să devin, sculptată
cu tăieturi precise, foarte fine,
sau diamant, sau marmură albită,
de teamă poate, sau o gemă-aleasă,
ce de nebuni şi-avari e căutată;
şi-aş vrea să scap de jugul ce m-apasă,
căci pizmuiesc cea culme îmbătrânită,
ce pe Maroc şi-aruncă umbra lată.
Notă: Lumina care îi orbeşte ochii e Laura. Culmea îmbătrânită face referire la Munţii Atlas.
vezi mai multe poezii de: Francesco Petrarca
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.